Despre carte: 1996 / „... La doi ani după războiul Crimeei, un anumit vizitator a inspectat bastioanele Sevastopolului. Dirijorul, un marinar veteran, a vorbit despre Nakhimov: „Se va uita peste tot, va încerca supă de varză și biscuiți și va întreba cum este viața, se va uita la șanț și va ocoli bateriile - vezi, îi pasă de tot. ...” După o pauză, a adăugat gânditor: „M-am născut atât de zelos!” Am citit despre asta în Sovremennik al lui Nekrasov. Și deodată l-am văzut pe Nakhimov. Stând pe margine, Pavel Stepanovici l-a ascultat pe bătrân într-o uniformă peticică. Și apoi a zâmbit. A zâmbit afectuos și recunoscător... Nakhimov a servit Rusia. Fundamental pentru natura lui era simțul onoarei și al datoriei. De aici s-a născut și s-a întărit lepădarea de sine austeră. Renunțând la personal, era o Personalitate. Așa că o ghiulea, scufundată în abis, se ridică deasupra mării ca un stâlp turnat, sclipitor…»